Postări populare
-
Hram: Sfântul mare mucenic Gheorghe (23 aprilie) Mânăstirea Robaia, din comuna M...
marți, 6 septembrie 2011
Scurt istoric al Manastirii Robaia
Hram: Sfântul mare mucenic Gheorghe (23 aprilie)
Mânăstirea Robaia, din comuna Muşăteşti, Argeş, a fost menţionată pentru prima oară ca atare într-un zapis din 23 aprilie 1644. Prin acesta, Sava şufarul, soţia sa Livera şi socrul său, Muşat din Furduieşti, adeveresc că au construit pe moşia lor “sfânta mânăstire de în temelie, de piatră, în apa Robăii” şi i-au dat hramul Sf. Mucenic Gheorghe. Ctitorii au înzestrat mânăstirea “cu sat, cu rumâni cu tot “ şi toate pădurile de împrejur, după cursura apelor, şi muntele Dara “ şi partea de vie ot Piteşti a socru-meu şi alte vite cu coarne, câte Dumnezeu ne-au ajutat, ca să hie dă hrană părinţilor călugări în vec”. Ctitorii l-au aşezat egumen pe părintele Sava ieromonah, “ca să facă sfântă lavră de călugări”. Din hrisovul lui Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti, care dădea la 10 august 1648 lui Sava din Furduieşti şi soţiei sale, Livera, o moşie în satul Muşăteşti, aflăm că mânăstirea Robaia a fost construită mai întâi din lemn de către strămoşii lor, iar ei au construit-o din piatră în anii 1644-1648. În anul 1671, aşezământul este închinat mânăstirii Curtea de Argeş de către Livera şi fiul ei, logofătul Mihai, iar în 1793, când a fost înfiinţată Episcopia Argeşului, Robaia a devenit metoc al acesteia.
Lucrări de refacere s-au efectuat în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an (cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul, şi la începutul secolului al XIX-lea, prin strădania Episcopului-cărturar Iosif I. La îndemnul Episcopului Ilarion, în anii 1843-1868 stareţul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul şi Naum monahul, a întreprins ample lucrări de extindere, toţi trei fiind consideraţi “ctitori de vrednică amintire”. Aşezământul monahal era format în secolul trecut din biserica Sf. Gheorghe, o clopotniţă cu două chilii şi clădirea stăreţiei, cu două niveluri, construită în 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.
În ultimii ani, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului, şi prin strădania obştii monahale, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională-“Mînăstirea Robaia, străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare. Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ. În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.
Lucrări de refacere s-au efectuat în anul 1704, după distrugerile provocate de incendiul din acel an (cu cheltuiala unui descendent al Liverei, Udrea Custereanul, şi la începutul secolului al XIX-lea, prin strădania Episcopului-cărturar Iosif I. La îndemnul Episcopului Ilarion, în anii 1843-1868 stareţul Visarion, secondat de Teodosie duhovnicul şi Naum monahul, a întreprins ample lucrări de extindere, toţi trei fiind consideraţi “ctitori de vrednică amintire”. Aşezământul monahal era format în secolul trecut din biserica Sf. Gheorghe, o clopotniţă cu două chilii şi clădirea stăreţiei, cu două niveluri, construită în 1935 prin grija Episcopului Nichita Duma.
În ultimii ani, aşezământul monahal de la Robaia a renăscut prin grija P.S. Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului, şi prin strădania obştii monahale, în frunte cu Maica stareţă Petronia Dobrescu. Construcţiilor mai vechi li s-au adăugat două clădiri, una a chiliilor, cu două etaje, şi o alta a noii stăreţii, cu cinci etaje, în care se află şi câteva chilii, dar mai ales atelierele de confecţionat veşminte preoţeşti, atelierul de pictură bisericească, trapeza şi sala expoziţională-“Mînăstirea Robaia, străveche vatră de credinţă şi de spiritualitate românească”, în curs de amenajare. Biserica a fost consolidată şi repictată integral de renumitul zugrav argeşan Ion Savu, şi a fost înzestrată cu mobilier lucrat în lemn de meşterii Gheorghe Antal şi Ion Vişan, originari din judeţul Neamţ. În incinta mânăstirii se mai află un agheasmatar, destinat slujbelor în aer liber, construit de Gheorghe aendroiu din Muşăteşti şi împodobit cu pictură în frescă de pictorii Ion Popa şi Bârdici Găleşanu, sfinţit în 1997 de Episcopul locului, precum şi o troiţă pictată de Gheorghe Sorin Nicolae şi Marius Gologan.
Tot în ultimii ani, a fost refăcută calea de acces din satul Muşăteşti spre mânăstire, reamenajată -Fântâna de leac- (a cărei apă este recunoscută ca având virtuţi tămăduitoare), ceva mai sus de mânăstire, şi întregul aşezământ monahal a fost racordat la reţeaua electrică naţională.
De-a lungul veacurilor, în chiliile modeste ale mânăstirii Robaia au trăit mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti. Aici şi-a trăit ultimii ani de viaţă, ca monah, vestitul pictor Părvu Mutu (1657 - 1735), pe numele său adevărat Pârvescu, originar din Câmpulung Muscel, unde s-a şi format ca artist la mânăstirea Negru Vodă. A pictat icoane şi numeroase biserici, mai ales ctitorii ale marilor boieri şi domni Cantacuzini. A excelat în arta potretului, mai ales în tablourile votive, punând bazele şcolii româneşti de pictură religioasă. La Robaia a trăit în anii 1764-1766 egumenul Sofronie de la Cioara, din comitatul Hunedoara, pe numele mirean Stan Popovici. Manifestându-se ca un apărător ardent al credinţei ortodoxe, în cadrul unei mişcări a românilor transilvăneni pe care a coordonat-o, a fost prigonit de oficialităţile Imperiului Habsburgic (din care făceau parte atunci Transilvania, n.red.). Sofronie de la Cioara s-a retras la mânăstirea Robaia, unde a îmbrăţişat doctrina ascetică a paisianismului (curent de regenerare a spiritualităţii creştine iniţiat de către stareţul mânăstirii Dragomirna, Paisie Velicicovschi, n. red.) apoi la Vieroşi, tot în vechiul judeţ Muscel. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu data de prăznuire la 21 octombrie.
La mânăstirea Robaia au desfăşurat o intensă activitate culturală renumiţii copişti Dorotheu ieroschimonah şi ieromonahul Partenie, făcând din acest aşezământ monahal un centru de spiritualitate şi de cultură teologică.
www.manastirearobaia.blogspot.com
De-a lungul veacurilor, în chiliile modeste ale mânăstirii Robaia au trăit mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti. Aici şi-a trăit ultimii ani de viaţă, ca monah, vestitul pictor Părvu Mutu (1657 - 1735), pe numele său adevărat Pârvescu, originar din Câmpulung Muscel, unde s-a şi format ca artist la mânăstirea Negru Vodă. A pictat icoane şi numeroase biserici, mai ales ctitorii ale marilor boieri şi domni Cantacuzini. A excelat în arta potretului, mai ales în tablourile votive, punând bazele şcolii româneşti de pictură religioasă. La Robaia a trăit în anii 1764-1766 egumenul Sofronie de la Cioara, din comitatul Hunedoara, pe numele mirean Stan Popovici. Manifestându-se ca un apărător ardent al credinţei ortodoxe, în cadrul unei mişcări a românilor transilvăneni pe care a coordonat-o, a fost prigonit de oficialităţile Imperiului Habsburgic (din care făceau parte atunci Transilvania, n.red.). Sofronie de la Cioara s-a retras la mânăstirea Robaia, unde a îmbrăţişat doctrina ascetică a paisianismului (curent de regenerare a spiritualităţii creştine iniţiat de către stareţul mânăstirii Dragomirna, Paisie Velicicovschi, n. red.) apoi la Vieroşi, tot în vechiul judeţ Muscel. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu data de prăznuire la 21 octombrie.
La mânăstirea Robaia au desfăşurat o intensă activitate culturală renumiţii copişti Dorotheu ieroschimonah şi ieromonahul Partenie, făcând din acest aşezământ monahal un centru de spiritualitate şi de cultură teologică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)